marți, 23 octombrie 2012

Victor Ponta face obrazul gros si urechea surdă când aude de plagiat





Situația plagiatului lui Victor Ponta este, probabil, cel mai bun exemplu despre cum funcționează statul in viziunea USL.

„În statul meu și cu partidul meu la putere nu contează realitatea, contează ce spunem noi că este realitate”, cam la aceasta se reduce filosofia de guvernare a lui Victor Ponta.

Discuția a revenit în prim plan după ce raportul Comisiei de Etică a Universității din București a ajuns, în sfârșit, pe masa ministrului Andronescu. După ce a declarat ca nu este o prioritate pentru dânsa, a revenit și a spus că l-a citit, dar îi trebuie „determinare” juridică să ia decizii. 

„Determinarea” asta nu ți-o dă nimeni, o ai sau nu. Dna Andronescu n-o are sigur, că doar n-o să-i retragă șefului său doctoratul plagiat, acum în prag de campanie, spunând în gura mare ceeace știe toată lumea: „împăratul meu este gol-goluț”!

Ecaterina Andronescu se leagă de cadrul legal, adică OG 28/2011, care spune că în astfel de cazuri,  pentru demnitari, doar Consiliul National de Etică dă verdicte. 

Și a dat. Că Victor Ponta e nevinovat ca un prunc nou-născut. Dar asta dupa ce ministrul politruc Liviu Pop a spulberat din vîrful pixului fostul Consiliu National de Etică și l-a „mobilat” cu oameni „garantați” Andronescu. 

Chiar și așa, după ce au aflat ce li se cere, președintele Consiliului și încă 3-4 membri au demisionat, lăsându-l fără cvorum. 

N-a contat. Nici faptul că membri rămași au primit în plic verdictul, de la dl Gheorghiță Mateuț, avocatul de casă al PSD, ajutat de alți doi specialiști din aceeași zonă politică. 
Fără președinte, fără cvorum, fără să se priceapă, Consiliul de Etică a dat verdictul pus de persoane aflate in vadit conflict de interese. Și acest verdict, dat în astfel de condiții, a devenit literă de evanghelie pentru dna Andronescu.

De cealaltă parte avem vechiul Consiliu al CNATDCU, format din specialiști de primă mărime, cu un statut științific internațional prestigios, care a dat verdictul de plagiat asupra doctoratului lui Victor Ponta și, mai mult, Comisia de Etică a Universității din București care spune același lucru.

Comisia de Etică a Universității din București a făcut o anchetă temeinică. 

A apelat la o echipa formată din trei experți, prof. dr. Simina Tanasescu - Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti,  prof. dr. Vlad Constantinesco - Facultatea de Drept, Universitatea din Strasbourg, conf. dr. Claudia Ghica-Lemarchand - prodecan al Facultatii de Drept, Universitatea Sorbona Paris XII, care a studiat lucrarea de doctorat a premierului și a pus următoarele concluzii:
„Prin urmare, lectura tezei domnului Victor Ponta supusă expertizei noastre a făcut să apară, de o manieră clară si indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind un plagiat vădit."
Chiar și scuza lui Victor Ponta, că în 2000 nu erau în vigoare normele de citare existente astăzi s-a desființat, pentru că le-a folosit în câteva rânduri, nu și în cele 100 de pagini plagiate.

Mai există o problemă gravă. În cei nouă ani de când a obținut doctoratul, dl procuror Victor Ponta a beneficiat de sporuri salariale importante, ceeace ușor s-ar încadra la fals intelectual și uz de fals. Un exemplu negativ pentru tinerii studenți și elevi care i-ar putea urma exemplul, dacă văd că nu este sancționat în niciun fel. 

Victor Ponta are și o cale scurtă de a închide acest capitol urât din cariera sa. Să renunțe pur și simplu, din proprie inițiativă, la titlul de doctor, să restituie bugetului de stat sumele necuvenite și toată discuția s-ar închide. Sigur că îți trebuie „determinare” politică și cinste funciară pentru așa ceva.  Nu-l bănui pe Victor Ponta că le-ar avea. 

Pentru că plagiatul, hoție intelectuală, tot hoție este, Ecaterina Andronescu și Victor Ponta vor rămâne în istoria cercetării românești ca doi hoți, unul autor celălalt protector al primului, un exemplu negativ pentru viitoarele generații de cercetători, pomeniți ca atare în cărțile de storie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu