Interesul national si clivajul pro si anti Basescu

Ultimele evenimente legate de numirea procurorilor sefi au avut o consecinta neasteptata: ziaristi, politicieni si societatea civila activa s-au pozitionat in doua tabere, pro si contra intelegerii dintre Ponta si Basescu. 

Criticile sau sustinerea s-au indreptat catre presedintele Basescu, miscarea facuta de Ponta starnind si ea reactii si controverse violente, mai cu seama in USL.

Trebuia Traian Basescu sa mearga cu refuzul compromisului „toxic” pana la capat? Pana la ce capat? Sa nu renunte cu niciun chip la Daniel Morar? 

Si atunci, care ar fi fost evolutia ulterioara? Un ministru voiculescian la justitie, care sa propuna sefi de parchete mereu refuzati de catre presedinte, pana cand? Pana la un nou proces de demitere, pana la acuzatia ca blocheaza mersul justitiei?

Intr-un context economic cum nu se poate mai rau.

 Sidex Galati si Dacia-Renault ameninta sa-si inchida portile si/sau sa relocheze activitatea. Incasarile la buget sunt din ce in ce mai mici. Firme romanesti (Oltchim) si straine, Mechel, sunt in faliment si se pregatesc si altele. 

Cutremurul financiar din Cipru, urmat de avertismentele UE catre Slovenia si Spania ca ar putea sa urmeze la rand a turnat si mai mult gaz pe focul social, si asa ajunsa la valvataie.

In acest context, rabdarea UE a ajuns la capat. Nu mai suporta derapaje de la criteriile de eficienta economica, de respectare a principiilor si valorilor statului de drept.

Este ce a inteles si Victor Ponta cand a preluat interimatul la justitie, pentru a sparge nuca tare a numirii sefilor de parchete. L-a costat increderea partenerilor din USL, care sunt prea „habotnici” pentru a intelege evolutia situatiei UE. Si probabila rupere a USL, pentru ca partenerii lui Ponta nu inteleg si nu accepta ca „jos Basescu” nu poate fi un proiect de tara.

Ajungem la interesul national al Romaniei si la faptul ca presedintele Basescu reprezinta  si in Constitutie si in tot ce a facut in ultimii ani aparatorul interesului national. E suficient sa comparam situatia actuala cu epoca Nastase, 2001-2004, sa ne dam seama ca ceva s-a schimbat, cel putin in justitie, daca nu si in economie. Altfel n-ar fi ajuns insusi tarul Nastase dupa gratii. 

A contribuit presedintele Basescu la eliberarea institutiilor statului de sub cizma politicului? Fiecare sa-si raspunda dupa propria constiinta. Si nu numai in justitie. Ramane antologica decizia Senatului Universitatii Bucuresti de a consemna plagiatul premierului Ponta, in ciuda retorsiunilor posibile din parte Ministerului Educatiei.

Atunci, de ce n-a mers pana la capat cu refuzul trocului in problema numirii sefilor de parchete, cum il acuza intransigentii?

Ne raspunde foarte bine Andrei Cornea intr-un recent articol:

„Președintele-erou s-ar fi pus pe sine într-o situație imposibilă, apă­rând ca inamic al stabilității; ar fi pier­dut susținerea Occidentului (de vre­me ce acesta „se bucură“ de com­pro­misul obținut); ar fi justificat o nouă suspendare. Or, indiferent de re­zul­ta­tul referendumului, Ponta și An­to­nes­cu ar fi avut timp să facă toate nu­mirile la parchete. Demis ori nu, pre­ședintele ar fi fost apoi salutat de o mână de entuziaști; dar efectele unui astfel de gest absolut nepolitic ar fi fost dramatice: planul lui Voiculescu de a acapara justiția ar fi fost în­de­pli­nit total. Asta își doresc „radicalii“ noștri?”

Si totusi, in ciuda acestei evidente  in societatea romaneasca se adanceste falia pro/anti Basescu.

In loc sa dovedim intelepciunea de a ne ocupa de probleme intr-adevar grave ale economiei, sa ne pregatim pentru o eventuala rupere a USL si cadere a guvernului Ponta care trebuie inlocuit, cu cine?, ne certam de doua saptamani daca si unde a gresit Basescu. Ne scoatem ochii pe forumuri, argumentam la infinit ce bun era Morar la Parchetul General. 

Indiferent cat de bun era, numirea o face ministrul justitiei, nu presedintele Basescu, care doar o consfinteste. Ce-i  asa greu de inteles? 

O intelegere intre mininstrul justitiei, CSM si presedintele tarii, pe aceasta speta,  este cea mai buna dovada ca ne-am maturizat, ca stim sa ne promovam interesul national dincolo de aversiuni, incrancenari, false sau autentice „radicalisme” politico-doctrinare.

Daca se va intampla acest deziderat, vom creste in ochii UE si ai investitorilor, care vor deduce ca Romania s-a schimbat in bine, nu mai e prizoniera luptelor politice canibalice, de tipul „care pe care”, la sfarsitul carora adunam mortii pe campul de lupta, reprezentat de toata Romania.

In concluzie, cei aflati de o parte sau alta a baricadei trebuie sa-si raspunda, inainte de a continua razboiul, la doua lucruri: care este alternativa la intelegerea Basescu-Ponta, si care este interesul national. 

Iar dupa aceea sa continuie, sau nu, lupta.