joi, 25 iulie 2013

Judeţul Gorj, „campionul” examenelor şcolare





 Ce are judeţul Gorj mai special, dacă anul acesta a reuşit o performanţă deosebită la concursurile şcolare?
Greu de explicat, în afara declaraţiei Inspectorului General Şcolar de la Gorj, conform căreia „hoţul neprins e negustor cinstit!”
Să începem cu examenul de Bacalaureat.
La filiera teoretică s-a clasat pe primul loc pe ţara, cu un procent de invidiat, 93,82%. Adică aproape toţi elevii au ştiut să rezolve subiectele grele şi pretenţioase date la această filieră. Chiar şi cei de la Colegiul Naţional Motru, 94,15% şi cei de la Târgu Cărbuneşti, 91,84%. Rezultate miraculoase pentru oraşele de provincie, să recunoaştem!
Şi la filiera vocaţională stă bine, cu un procent mare, 84,42% promovare.
La filiera tehnologică a dat-o în bară însă, cu 39,49% , în timp ce procentul maxim a fost atins de Cluj,  49,37%. La polul celălalt s-a plasat judeţul Teleorman, cu doar 7,68%.
Faptul că există un judeţ cu de şapte ori mai mulţi promovaţi, comparativ cu altul, fiind vorba de zeci de mii de subiecţi, nu pare să dea fiori cuiva din ministerul Educaţiei. Or fi auzit de statistică matematică şi de Curba lui Gauss?
Să revenim la Gorj, pentru că „miracolele” abia acum apar.
La Liceul tehnologic din Bustuchin (cum, n-aţi auzit de campioni?) s-a înregistrat un procent de promovare de 85,33%, pe care-l invidiază multe licee, chiar teoretice, din inima Bucureştiului, ne mai socotind pe cele cu procent zero sau aproape de zero.
La Liceul cu program sportiv din Tg. Jiu s-a înregistrat o promovare de 82.65%. Cine spunea că sportivii, ocupaţi fiind cu antrenamante şi concursuri, nu prea au timp să înveţe carte? Iată dovada că asertiunea anterioară e falsă!
 La Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia, promovarea a fost de 78,13%, puţin mai mult comparativ cu Liceul Tehnologic din Baia de Fier, 74,77%, pe care l-a întrecut la mustaţă!
La Liceul din Baia de Fier s-a mai inregistrat o performanța. Aproape toți elevii au luat la matematică nota șapte sau puțin în jurul notei șapte. Ca să  vezi, ce potriveală! Să fi primit cu toții același „ajutor”?
Care or fi misterele acestor rezultate mirobolante? Faptul va premierul Victor Ponta este deputat de Gorj? Ce legătură să aibă?
Şi la admiterea la liceu judeţul Gorj stă foarte bine. 47% dintre candidaţi au medii între 8-10. Nişte genii în devenire!
Cum de ieşim aşa de prost la evaluările internaţionale, PISA, TIMSS, este de mirare, dacă la evaluări interne stăm aşa de bine, aproape jumătate dintre elevi sunt performanţi și super performanți!
Dar au ramas neocupate 1217 locuri la clasa a IX-a, mult peste alte judete. De ce sa nu aiba încredere elevii în școala gorjeană, după astfel de rezultate miraculoase? Iată o întrebare la care trebuie reflectat!
Dar şi la profesori, la examenul de definitivat, Gorjul este fruntea ţării!
Nu mai puţin de 76,47% dintre candidaţi au luat examenul, în timp ce media pe ţară este 47%, iar la Caraş Severin doar 29,33%. Cifrele acestea nu par să dea bătăi de cap şefilor de la educaţie. Li se par fireşti!
Diferenţele uriaşe între procentele de promovare, atunci când este vorba de un număr mare de subiecţi, nu pot fi acceptate.
Nu este drept ca elevii şi profesorii cinstiţi, corecţi, demni şi verticali să fie sancţionaţi de societate prin pierderea locurilor fără taxe de la facultăţile solicitate.
Să le râdă în nas colegii lor de la liceele unde s-a copiat masiv, astfel încât cinstea şi corectitudinea să fie batjocorite, în loc să fie lăudate şi apreciate.
Acesta e lucrul grav care se întâmplă în urma acestor examene și pe care mai marii educației și Guvernului se prefac că nu-l văd!
Soluţii există.
Tezele sunt în continuare în centrele de evaluare şi e suficient că Ministrul Educaţiei să ordone reverificarea, recorectarea lor pentru acele şcoli şi centre de examen în care rezultatele sunt sursă de suspiciuni şi semne de întrebare, precum exemplele de mai sus.
Nu procedează astfel, se face complice, împreună cu premierul Victor Ponta, la fraudarea examenenelor de absolvire, fraudare care va lua amploare în anii următori când, văzând că nu păţesc nimic, tot mai mulţi profesori şi elevi se vor preta la înşelăciuni, fraudă şi corupţie.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu